1. Ce dușmănit ești Tu acum
pe unde mergi cu mine
vrăjmașii Tăi m-ar rupe-n drum
de-ar ști că merg cu Tine.
Când la ospățul lor m-ar vrea,
las mesele lor pline,
și dezlegând merindea mea
mănânc ce pot, cu Tine.

2. Când mă îmbiu spre-un așternut,
ce cald și moale ține,
eu merg în colțul meu tăcut,
și dorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg
la patimi și rușine
rămân napoi de tot și merg
pe calea mea cu Tine.

3. Când ei mă-ndeamnă să îmbrac
podoabele lor fine,
privesc vesmântul Tău sărac,
și-l caut, să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi
știu gândul lor prea bine
mă trag spre urmă și rămâi
nedespărțit de Tine.

4. Când ei mă vor să stau râzând
cu ei de tot ce-i bine,
eu mă feresc, și-ascuns, plângând,
mă rog în duh cu Tine.
- O, iartă-mă când nu-s așa
de-al Tău cum se cuvine,
când Te ascund, spre-a nu vedea
vrăjmașii că-s cu Tine.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 326.
Autor text: Traian Dorz.