1. Până când rămân părinții
credincioși, cu suflet tare,
e-o nădejde și de fiii
cei căzuți în neascultare.
Dar când și părinții caută
căile deșertăciunii,
învoind nelegiuirea,
nu-i nădejde de niciunii.

R: Prețuiți pe credincioșii,
ce vi-s frați, părinți și soți,
cât i-aveți, mai e nădejde,
când ei nu-s, e vai de toți.

2. Până soțul bun rămâne
credincios și-n suferință,
e-o nădejde și de soțul
cel căzut în necredință.
Dar când soțul bun slăbește,
întinându-se-mpreună,
pentru amândoi se pierde
orișice nădejde bună.

3. Până când mai este unul
credincios într-o cetate,
e-o nădejde că pedeapsa
de Ia toți se va abate.
Dar când nu mai este nimeni
mâinile spre cer să-și țină,
cine mai oprește focul
și blestemul să nu vină?

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 332.
Autor text: Traian Dorz.