1. Când inima mi-o plec smerită,
să stau, Isuse, să Te-ascult,
eu nu mă satur niciodată,
să stau oricât aș sta de mult.
Și când în rugăciunea sfântă
eu stau, și-aproape Te simțesc,
oricât aș sta, mai mult, mai tare
de Tine-aș vrea să m-alipesc.

2. Când sub umbrarul Tău puternic,
eu stând mă simt înviorat,
oricât aș sta, tot mi se pare
că-n veci aș sta nesăturat.
Iar când sub aripile Tale
m-adăpostesc în ziua grea,
oricât de mult aș sta, Isuse,
tot aș mai vrea, tot aș mai vrea.

3. Oricât aș sta să-mi spui cuvântul
despre-al Golgotei preț slăvit,
tot aș mai sta s-ascult, Isuse,
cât m-ai iubit, cât m-ai iubit.
Când în extaz de bucurie
stau sub a-Tale dulci priviri,
aș sta - și-n veci de lângă Tine
nu m-aș mai duce nicăiri.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 378.
Autor text: G. I.