1. Lângă poarta veșniciei
îmi pun faptele-n cântar,
dar oricât mi-ar fi de bune,
toate fără preț îmi par.

R: Doamne, cum să cred prin fapte
c-aș intra-n cetatea Ta,
numai harul, numai harul
singur e salvarea mea.

2. lată, din belșugul pâinii
ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
câtă mi-am oprit-o mie,
iar Ia alții cât am dat!

3. lată, din iertarea multă,
care-am tot primit-o eu,
ce ușor mi-am dat-o mie,
iar Ia alții cât de greu.

4. Iată, din blândețea dulce,
care-ntruna am primit,
cât de larg am fost cu mine,
iar cu alții ce zgârcit!

5. Și din marea-mi datorie
chiar puținul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie
și cu laude-ntinat!

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 385.
Autor text: Traian Dorz.