1. Doamne, nu-i pe lume piatră
Să nu poți s-o sfarmi odată
Dac-o-ncerci cu foc și apă,
Vine clipa când se crapă.
Numai inima-mpietrită,
Cât o rogi, stă neclintită,
Cât o chemi, stă nesimțită,
Cât o uzi, stă nerodită.

R: Inimă ne-nduplecată,
Inimă, ne-nduplecată,
Cum ai să te frângi odată,
Cum ai să te frângi odată,
De nu vrei, de Isus,
Să fii astăzi vindecată.

2. Și nu-i fier să nu se poată
Încălzi și rupe-odată,
Dacă focu-l tot izbeşte
Vine-un ceas când se topește.
Numai inima greoaie,
Ani și ani nu se mai moaie.
Îți verși lacrima șiroaie
Și ea tot nu se-nconvoaie.

3. Inimă ne-nduplecată
Când vrei să te frângi odată?
Fier și piatră tot se moaie,
Cu sudoare și văpaie,
Dar pe tine cât ți-or plânge,
Și-n iubire cât te-or strânge,
Cu-a Lui cruce și-a Lui sânge
Nici Hristos nu te mai frânge.

I: Cântarile Harului, Volumul 4, cântarea 177
Text strofe: Traian Dorz
Text refren Nicolae Moldoveanu