1. O, cerule-nstelat, ce tainic
Mărturisești pe Dumnezeu,
A Cărui frumuseți și-ntinderi
Le-arăți și ni le-ascunzi mereu.

R1: O, soare strălucit și falnic,
Ce minunat mărturisești,
Pe-Acel al Cărui Chip și Zâmbet
Și dragoste și milă ești.

2. O, munți înalți cât de puternic
Și de măreț mărturisiți,
Pe Dumnezeu de-a Cărui Mână
Și-nțelepciune-ați fost zidiți!

R2: O, câmpule-nflorit și dulce
Mărturisești înfiorat,
Desăvârșita frumuseţe
A Celui care te-a creat!

3. O, văi adânci, o, vânt puternic,
O, mări cu larg înspăimântat,
O, codri-ntinși vuind de tunet,
Cum ne grăiți de-nfricoșat!

R3: O, veșnic necuprinse-ntinderi,
Ce-asurzitor și ce tăcut,
Ne-nvinuiți, mărturisindu-L
Pe-Acela care v-a făcut!

4. O, cerule-nstelat, ce tainic
Mărturisești pe Dumnezeu,
A Cărui frumuseți și-ntinderi
Le-arăți și mi le-ascunzi mereu.

R4: Ce dezvinovățiri să poată
Afla în fața Ta acel
Ce n-a vrut, nici să creadă,
Nici să-nțeleagă-n nici un fel!

I: Cântările Harului, Volumul 4, cântarea 146
Text: Traian Dorz