1. De nu poți face-o bucurie
cât întristarea ce-ai făcut,
atât de-adâncă și de-ntinsă,
păcatul tău e netrecut.
De nu despăgubești asemeni
pe-acel ce l-ai nedreptățit,
cu preț cât cel pierdut de mare,
păcatul tău e neplătit.

2. De nu-ți mărturisești păcatul,
atâta cât ai și stricat,
și nu ți-l lași pe totdeauna,
păcatul tău e neiertat.
De nu poți lepăda păcatul,
urându-i chipul lui hidos,
ci mai gândești la el vreodată
păcatul tău e tot nescos.

3. De nu te lupți s-alungi păcatul,
ținându-ți sufletul închis,
ci-l tot mai ții ascuns în tine,
tot de păcat vei fi ucis.
Și-i drept ca nici să nu se uite
ce nu-i lăsat și nu-i plătit.
Hristos îți iartă doar păcatul
lăsat și îndreptat cinstit.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 245
Autor text: Traian Dorz