1. Nesfârșită slavă, Doamne,
Nesfârșitului Tău har,
Care le sfințește toate
Vin și Pâine și Altar
Înălțându-le-n iubirea
Si-n lumina făr-apus.
Tot mai largă și mai dulce
Până unde nu-i "mai sus".

2. Nesfârșită slavă, Doamne,
Nesfârșitului Tău dor,
Ce dă imnuri tot mai sfinte
Zărilor ce ne-nconjor,
Tot mai noi chemări duioase
lumilor ce n-au răspuns,
Să le-nalțe-nveșnicite
Până unde nu-i "ajuns".

3. Nesfârșită slavă, Doamne,
Nesfârșitului Tău Vis,
Devenit pe totdeauna
Slava cerului deschis,
După care nu-i "mai soare".
"Mai senin" sau "mai frumos",
După care-i numai Totul
Într-un necuprins: HRISTOS. :/

I: Cântarile Harului, Volumul 4, cântarea 137
Text: Traian Dorz