1. Când Tu pluteşti pe-a mele valuri,
din mal în mal se face cale,
lumina valurilor mele
sărută umbra tălpii Tale.

R: Când mă-nsoţeşti, Isuse,
tot cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale
mă mângâie mereu.

2. Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul
pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma
şi talpa Ta, călcând pe ele.

3. Când Tu-mi cobori pe liniştirea
cuvintelor Scripturii sfinte,
m-apropii şi-ţi sărut cu lacrimi
umblarea Ta printre cuvinte.

4. Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri
şi-mi faci pe cruce loc şi mie,
şi-mi dai o parte din ocară,
- cum le sărut cu bucurie!

5. Când stau plecat, cum norii serii
în rugăciunea lor spre soare,
din sărutarea Feţei Tale,
mi-s buzele strălucitoare.

6. Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume,
o slavă-asemeni pentru mine,
ca sărutarea-mpărtăşirii
nemaidesprinsă-n veci de Tine.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 83.
Autor text: Traian Dorz.