1. Să mă urc mai sus de locul
unde pân-acum am stat,
pân-aici ajunge focul,
încă nu-s de-ajuns curat.
Să mă urc mai sus de starea
cea în care-am lenevit,
până la încredințarea
care-o dă un duh smerit.

2. Să mă urc mai sus de rândul
celor ce-n păcat trăiesc,
până ce-mi va spune gândul
c-am atins tărâm ceresc.
Să mă urc mai sus pe munte,
pân-la singur cu Hristos,
toate grijile mărunte
să le uit departe jos.

3. Să mă urc mai sus spre Țintă
stăruind să mi-o ating,
orice duh - să nu mă mintă,
orice piedică s-o-nving.
Să mă urc mai sus întruna,
către Tine Soare-ascuns,
și să stau pe totdeauna,
doar atunci când Te-am ajuns.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 221
Autor text: Traian Dorz