1. Sfânt Adevăr, nu sunt cuvinte
să pot să spun aşa cum vreu
minunea bucuriei sfinte,
cu care-mi umpli-adâncul meu.
Când strălucirea Ta-mi răzbate
pe mii de căi spre mii de stări,
mi-nalţă gândurile toate
spre tot mai înțelepte zări.

2. Sfânt Adevăr, ce fericită
şi plină-i strălucirea Ta,
când faţa mea descopentă
se scaldă şi se-afundă-n ea.
Mi-a dat şi dragostea, din sine
să gust simţiri de negrăit,
dar când şi-n ea sunt eu şi-n Tine,
trăiesc minunea înmiit.

3. Sfânt Adevăr, Isuse, Marea
lubirii Sfinte, Scump Isus,
în veci fii preamărit de starea
în care sufletul mi-ai pus.
În negrăita-Ţi strălucire
stă Adevărul negrăit,
şi-n dulcea Ta împărtășire
al Dragostei izvor slăvit.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 69.
Autor text: Traian Dorz.