1. Luptă-te, dar niciodată
nu-nceta zicând: de-ajuns!
Lângă tine totdeauna
poate fi-un vrăjmaş ascuns.
Seamănă, dar niciodată
să nu spui: am isprăvit!
Uită-te ce necuprinderi
mai sunt încă de muncit.

2. Mângăie, dar niciodată
nu gândi: ajunge-acum!
Vezi, sunt numai răni şi lacrimi
cât cuprinzi, pe-al vieţii drum.
Sufere, dar niciodată
nu te plânge: nu mai pot!
Cât i-ar fi de-amar paharul
fundul lui e miere, tot.

3. Dă, jertfeşte-te, împarte-ţi
inima cu tot din ea.
Că nu dai, ci strângi cât veşnic
vei fi-uimit cât vei avea...
Astfel a făcut în clipa
cât a fost pe-aici Hristos.
Şi-avuţia Lui se-ntinde
cât nu-i sus şi cât nu-i jos.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 129.
Autor text: Traian Dorz