1. Tu, Cel al cărui Nume e negrăit de sfânt,
a Cărui mântuire e-un veşnic legământ,
a cărui părtăşie e linişte şi cânt,
a cărui promisiune e-un tare crezământ,
a cărui tinereţe e-un tot mai nou avânt,
a cărui ascultare e rai şi lărgământ,
Tu Zorii şi Apusul a toate câte sunt,
eternă slavă Ţie,
Idee şi Cuvânt!

2. Tu Cel a cărui Faţă e soare luminat,
a cărui mers şi zâmbet e vânt înmiresmat,
al cărui glas e miere, cu cât e mai gustat,
al cărui jug e-odihnă, cu cât e mai purtat,
pământului un soare Tu-l faci îndestulat,
dar cerurilor nopți străluci nenumărat,
Tu, Taina şi-nţelesul a tot ce-i minunat,
Înaltul şi Adâncul,
fii binecuvântat!

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 113
Autor text: Traian Dorz