1. Se duc cocorii rând pe rând
şi rând pe rând trec rândunele,
spre locul unde-un tainic gând
îndeamnă inima din ele.
Spre Ţara Soarelui voios
un dor tot mai aprins le-ndeamnă,
cu cât în faţă-i mai frumos,
cu cât în urmă li-e mai toamnă.

2. Plecaţi iubite rândunici,
dar când veţi fi trecute marea,
uita-veţi oare voi c-aici
e cuibul ce v-a dat cântarea?
Se duc şi-a mele dragi cântări,
rând după rând spre Sfânta Ţară,
unde-n eterne desfătări
le-aşteaptă sfânta lor Comoară.

3. Se duc cu-atâta zbor voios
şi-un dor cu-atât mai sfânt le-ndeamnă,
cu cât 'nainte-i mai frumos,
cu cât în urmă-i tot mai toamnă.
Zburaţi cântări, dar când odat'
veţi fi în slava Ţării Bune,
la cuibul gol ce v-a zburat,
gândiţi-vă cu rugăciune.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 106.
Autor text: Traian Dorz