1. Chiar şi de m-ai da în mâna
celui mai înfuriat,
fă să nu mă tulbur, Doamne,
căci aş face-un greu păcat.
Dar și chiar de-o să mă tulbur
în vreo clipă, cea mai grea,
fă să nu mă tem vreodată,
teama-i spre ruşinea mea.

2. Dar şi chiar de mă voi teme,
când aş fi mai slab de zel,
fă să nu fug niciodată,
căci fugind aş fi-un mișel.
Dar şi chiar să fug vreodată,
în vreun nebunesc păcat,
fă să nu mă lepăd, Doamne,
căci atunci sunt blestemat.

3. A mă tulbura, sau teme
şi-a fugi chiar, pot cândva,
căci prin plâns şi pocăință
pot să sper că-mi vei ierta.
Dar dac-am ajuns netrebnic,
un vândut şi-un lepădat,
am făcut păcatul care
până-n veci e neiertat.

4. /: Doamne, chiar să mor în mâna
celui mai cumplit călău,
fă să nu pot niciodată
lepăda Cuvântul Tău. :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 180.
Autor text: Traian Dorz