1. Ce gol sunt fără Tine,
Mântuitorul meu!
Ce seacă mi-e viaţa
când nu Te simt, mereu!
Ce trist şi fără pace
şi-n întuneric sunt,
când plec de lângă Tine,
spre oameni, pe pământ!

2. Ce grea-mi devine crucea,
când singur vreau s-o duc
când las cărarea-Ți sfântă
și alte căi apuc!
Ce fără sens sunt toate
în mintea mea de lut,
şi cele ce-s făcute,
şi ce-ar fi de făcut!

3. Doar Tu dai vieţii mele
şi pace şi-nţeles,
şi roadele plăcute
din viaţa Ta se ţes.
Din Tine curg în mine
izvoarele de har,
prin mărginitul "astăzi"
spre-un " Mâini" fără hotar.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 389.