1. Ce suntem noi, Doamne, umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere.
Ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi zburăm ca vântul!

2. Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră,
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

3. Ce lăsăm noi, Doamne, din visul opririi,
doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

4. Ce ţinem noi Doamne, al nostru-n vecie,
doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere, sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 381.
Autor text: Traian Dorz.