1. Ca stânca-n furtuni neclintită,
să-ţi fie credinţa şi viaţa,
/: şi pacea de sus, fericită,
să-ţi umple şi duhul şi faţa! :/
Cuvântul să-ţi fie lumină
şi-ndemn ne-nfricat pe cărare,
cu mintea de-a pururi senină
să faci pentru Domnul lucrare.

2. Spre lumea ce fierbe ca mustul
privirea nicicând să se-ndrepte,
/: să nu-ţi strice ochii şi gustul
de căile sfinte şi drepte. :/
Să zbori peste neguri, 'nainte,
sfârşitul nu este departe,
de harul nădejdilor sfinte,
avea-vei curând şi tu parte.

3. Şi-atunci vei primi moştenirea
cu sfinţii-n lumină cerască,
/: trăind pe deplin fericirea
ce-n veci nu-ncetează să crească :/
Comoara preasfântă primită
păstreaz-o întruna curată,
s-o poţi aşeza, neştirbită,
În mâna Slăvitului Tată!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 59.