1. Nu poţi dovedi credinţă,
nici răbdare, nici iubire,
când fiinţa ta n-arată
umilinţă în trăire.
Căci smerenia păstrează
harurile toate-n tine,
/: ea-i lumina ce desparte
ce e rău de ce e bine. :/

2. Nu poţi ca să ai iertarea
fărdelegilor din viaţă,
când podoaba umilinţei
nu ţi-e-n suflet şi pe faţă.
Căci smerenia te umple
cu tărie şi speranţă,
/: şi te-ncredinţează pururi,
cu-a iertării siguranţă. :/

3. Nu poţi înţelege taina
adevărului puternic,
când smerenia nu-ţi face
sufletul profund cucernic.
Căci în umilinţă-adâncă
urci pe scara-nţelepciunii,
/: fără ea cobori în bezna
şi-n robia stricăciunii. :/

4. Nu poţi să rămâi în cerul
frumuseţilor supreme,
când virtutea umilinţei
nu ţi-e far în orice vreme.
Căci smerenia te ţine
în splendoarea Casei sfinte,
/: minunându-te de Faţa
Preaslăvitului Părinte. :/

5. În veşmântul umilinţei
niciodată n-ai să sângeri...
Doar smerenia preface
iadu-n rai şi dracii-n îngeri.
Iar în luptele divine,
vei păşi cu biruinţă,
/: căci aşa tu semăna-vei
cu Isus: prin umilinţă! :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 55.