1. Ce dulce Ţi-e privirea,
Mântuitor iubit,
c-atâta pace-mi toarnă
în sufletu-mi lovit!
/: Mă umple de lumină
şi de-al credinţei har,
şi mi-ntăreşte paşii
pe calea vieții, iar. :/

2. Ce-alinătoare-i vorba
pe care Tu mi-o spui,
că nou avânt mi-aprinde
spre ceruri să mă sui!
/: Mi-nlătură din cale
tot greul adunat
de duhu-mpotrivirii,
prin veacu-ntunecat. :/

3. Ce moale-Ţi este mâna
cu care mă mângâi,
şi mi-o întinzi ca sprijin
şi-n urmă ca şi-ntâi!
/: Ce minunată-i toată
Fiinţa Ta, Isus!
Ea-mi copleşeşte viaţa
cu haruri de nespus! :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 362.