1. Vedem cu-adevărat atuncea când
din viitor înspre prezent privim,
/: când lui Hristos, noi, fiecare gând
I-l facem rob, și gândul Lui primim. :/

2. Căci nu de jos lumina s-a pornit.
și nu pământu-i obârșia sa,
/: ci sus, în Dumnezeu s-a plămădit,
din El, din firea Lui ne-o dă așa. :/

3. Și viața-și are tainicul izvor
nu-n cele fără viață și pustii,
/: ci-n Dumnezeu a toate Creator
și Dătătorul harurilor vii. :/

4. Din stări de cer, din Dumnezeu privind,
înspre pământ, cu tot ce e pe el,
/: pricepem adevărul, negreșind,
primind în noi adevăratu-i fel. :/

5. Această-înțelepciune s-o-nvățăm
în umbletele noastre tot mereu;
/: de veșnicul Cuvânt să ascultăm,
spre toate să privim din Dumnezeu. :/

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 241