1. Ce poate-un om lua cu sine
mai drag ca ultimul salut,
când niciodată nu mai vine
în locul unde-a petrecut.
Când scurtă trecere grăbită
e-al vieţii-nşelător popas,
de orice faţă întâlnită
să te desparți cu-un bun rămas.

2. Ascultă inimă, ascultă
îndemnul dragostei mereu,
c-o umilinţă-atât de multă,
cât datorezi lui Dumnezeu.
Desprinde-te de-orice dorinţe
păstrându-ţi sufletul uşor,
să simţi cu cei plecaţi 'nainte
ceva din veșnicia lor.

3. Dezvaţă-te deplin de-a cere
şi-nvaţă să renunţi mereu,
atunci nu vei simţi durere
când să te smulgi ţi-o fi prea greu.
Atunci trecând pe lângă toate,
avea-vei drumul luminos,
şi urmele înmiresmate
ca de ceva după Hristos.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 244.
Autor text: Traian Dorz.