1. O, moarte, noi ne-am întâlnit
demult, la o răscruce-odată,
tu n-aşteptai, eu n-am simţit
decât fiinţa-n foc scăldată.
De-atunci am mers mereu la pas
pe nişte urme-nsângerate,
tu mi-ai fost soţ şi mi-ai rămas
nedespărţit mai mult ca toate.

2. De câte ori mă-mbrăţişai,
simţeam o tainică plăcere,
că-n toată inima-mi Iăsai
o nelumească mângâiere.
Mi-ntunecai orice-amintiri,
mi-nseninai orice-ntristare,
să dau oricâte despărţiri
pe-o strălucită-mbrăţişare.

3. De-atâta mers nedespărţit,
suntem prieteni spre lumină,
şi nu-i nimic neliniştit,
spre ceasul aşteptat să vină.
Deşi pentru-ntâlnirea ta
mă pregătesc atâta cale,
merg liniştit, căci numai ea
m-ar trece dincolo de Vale.

4. /: Dar faţa ta de var şi sloi
eu ştiu că n-am s-o văd vreodată
că-n veci vor străluci-ntre noi
un Miel şi-o Cruce-nsângerată. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 250.
Autor text: Traian Dorz.