Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 [V1] O, moarte, noi ne-am întâlnit demult, la o răscruce-odată, tu n-aşteptai, eu n-am simţit decât fiinţa-n foc scăldată. De-atunci am mers mereu la pas pe nişte urme-nsângerate, tu mi-ai fost soţ şi mi-ai rămas nedespărţit mai mult ca toate. [V2] De câte ori mă-mbrăţişai, simţeam o tainică plăcere, că-n toată inima-mi lăsai o nelumească mângâiere. Mi-ntunecai orice-amintiri, mi-nseninai orice-ntristare, să dau oricâte despărţiri pe-o strălucită-mbrăţişare. [V3] De-atâta mers nedespărţit, suntem prieteni spre lumină, şi nu-i nimic neliniştit, spre ceasul aşteptat să vină. Deşi pentru-ntâlnirea ta mă pregătesc atâta cale, merg liniştit, căci numai ea m-ar trece dincolo de Vale. [V4] /: Dar faţa ta de var şi sloi eu ştiu că n-am s-o văd vreodată că-n veci vor străluci-ntre noi un Miel şi-o Cruce-nsângerată. :/