1. Când nu-mi pot plânge ochii,
plecaţi la rugăciune,
trimite-mi suferinţa
Părinte, să mă-mbune.
Când inima uscată
nu-mi vrea să mi se-moaie,
trimite-mi încercarea
Părinte, să mi-o-ndoaie.

2. Când sufletul meu uită
săracul care cere,
dă-mi foamea şi dă-mi setea,
mă ceartă cu durere.
Când mâiniIe-mi-aleargă
strângând deşertăciune,
Părinte, dă-mi mustarea,
arzând să Ie-mpreune.

3. Când buzeIe-mi prea umblă
cu vorba cea uşoară,
trimite-le-nsetarea,
să-nveţe-a plânge iară.
Căci când mi-ajunge viaţa
nevrednică de Tine,
Părinte, doar nuiaua
îmi poate face bine.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 256.
Autor text: Traian Dorz.