1. Când sufletu-mi se-apleacă
sub cruce obosit,
privesc spre Tine, Doamne,
spre tot ce-ai suferit,
şi-atunci primesc odihnă
din jertfa ce-ai adus,
şi noi puteri de viaţă
să mă ridic mai sus.

2. Când sufletu-mi se frige
sub al durerii jar,
privesc spre Tine, Doamne
spre chinul Tău amar.
Izvoare nesecate
din crucea Ta ţâşnesc,
şi setea-mi arzătoare
deplin mi-o potolesc.

3. Când sufletul de teamă
mi-e prins şi-i zbuciumat,
privesc spre Tine, Doamne
spre chinul ce-ai răbdat,
şi-atunci primesc lumină,
şi-ncredere şi-avânt,
căci harurile toate
în crucea Ta doar sunt.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 338.