1. Vulturul biruie furtuna
silind-o aripa-i a-nălţa,
spre-azurul unde-i pace-ntruna
de unde-o poate domina.
Prigoana, când s-a înteţit,
doboară pământecul lest,
să 'nalţe pe cel prigonit
departe de ce-i e funest.

2. Cu cât grozava uscăciune
şi vântul aprigilor stânci
izbesc în florile cunune,
regine peste văi adânci,
pe-atât le fac slăvit costum
şi floricica, din gunoi,
nectar îşi scoate şi parfum
Ie dă, și vestejeste-apoi.

3. O coardă, numai când e-ntinsă
la nota vrută de arcuş,
e liberă şi cântă, însă
strunirea parcă ni-e cătuş.
Obstacolul durerii-l faci
spectacol mai interesant,
decât cu soarta să te-mpaci
şi să rămâi doar figurant.

4. Îşi muşcă buzele un stoic,
acrit de-mpotriviri şi frânt,
Creştinul le combate-eroic
condus de al izbândei cânt
La veselie-şi dă în van
îndemn molâul Epicur,
căci bucurie ai spontan
când sufletul îţi este pur.

5."Cântarea Mielului" se-nvaţă
în jertfe scumpe ca a Lui.
Atunci iubirea e măreaţă
ca ea putere alta nu-i.
Primindu-ţi crucea ca un miel
prin ea strici planul infernal
ce poate cerul poţi prin El
și Îi supui tot triumfal.

I: Cântările Harului, volumul 2-Cântarea 33
Text: Vasile V. Moisescu