Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 [V1] Vulturul biruie furtuna silind-o aripa-i a-nălţa, spre-azurul unde-i pace-ntruna de unde-o poate domina. Prigoana, când s-a înteţit, doboară pământescul lest, să 'nalţe pe cel prigonit departe de ce-i e funest. [V2] Cu cât grozava uscăciune şi vântul aprigilor stânci izbesc în florile cunune, regine peste văi adânci, pe-atât le fac slăvit costum şi floricica, din gunoi, nectar îşi scoate şi parfum le dă, și vestejește-apoi. [V3] O coardă, numai când e-ntinsă la nota vrută de arcuş, e liberă şi cântă, însă strunirea parcă ni-e cătuş. Obstacolul durerii-l faci spectacol mai interesant, decât cu soarta să te-mpaci şi să rămâi doar figurant. [V4] Îşi muşcă buzele un stoic, acrit de-mpotriviri şi frânt, Creştinul le combate-eroic condus de al izbândei cânt La veselie-şi dă în van îndemn molâul Epicur, căci bucurie ai spontan când sufletul îţi este pur. [V5] Cântarea Mielului se-nvaţă în jertfe scumpe ca a Lui. Atunci iubirea e măreaţă ca ea putere alta nu-i. Primindu-ţi crucea ca un miel prin ea strici planul infernal ce poate cerul poţi prin El și Îi supui tot triumfal.