1. Cântarea mea, deplin, lsuse,
Și-a lepădat orice podoabă,
Cu-adâncurile ei, supuse,
Vrea Ție-n veci să-Ți fie roabă.
Pe Tine doar, numai pe Tine,
Să Te înalţe-n orice vreme;
Printre chemăriIe-i senine,
Fiinţa Ta cu dor S-o cheme!

2. Şi cu-a luminii simplitate
să poată netezi Cărarea,
Spre harurile minunate,
La toţi câţi îi aud chemarea.
Să poată-n dulcea-i armonie,
Furtunile să potolească,
Puteri în suflete să-nvie,
Spre Tine, Doamne, să păşească.

3. Balsam alinător şi darnic
Să fie pentru-orice făptură,
Și fie credincios paharnic,
Turnând a păcii băutură...
O, umpIe-mi inima, lsuse,
Cu melodii tot mai divine,
Și-n simplitatea lor, supuse
Să facă Sluibă pentru Tine!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 74.