1. O, Doamne, răsplăteşte mâinii
Ce-alină temerile-amare,
C-o veşnică şi fericită
Și-o dulce milă iubitoare.
Şi răsplăteşte bunătăţii
Ce răcoreşte buza arsă
Și leagă rana tăinuită
Și zvântă lacrima neştearsă.

2. Şi răsplăteşte gurii care
Vesteşte dragostea divină,
Să-şi poată-afla despovărare
Zdrobita inimă străină.
Și răsplăteşte-n veac genunchii
Ce se apleacă spre durere,
Să-i picure dumnezeieşte
A rugăciunii mângâiere.

3. Şi răsplăteşte curăţiei
Ce rabdă-n lacrimi şi-n uitare,
Să-şi ducă până-n ceruri crucea
Singurătăţii zdrobitoare.
Dar ca răsplata cea mai scumpă
S-aştepţi iubirea cea smerită,
Ce împlinindu-Ţi-le toate,
Nici nu s-aşteaptă răsplătită.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 264.
Autor text: Traian Dorz.