1. Mânia mea nerăstignită,
Mă biruieşte uneori,
Și-oricât ar fi de-ndreptăţită,
Mă jefuieşte de comori.

R1: Şi-atunci vii, Doamne, Tu, cu harul,
Croindu-mi căi de izbăviri,
Păşind măreţ peste hotarul,
Nerăstignitei mele firi.

2. Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ţii seama de greşeli,
Îmi umplu faţa de ruşine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.

R2: O, pururi am nevoie, Doamne,
Să fiu albit în Jertfa Ta.
Greseala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.

3. Rămâne veşnic adevărul,
Cuvântului ce-ai spus odat'
"Nu trebuie decât piciorul,
Să-şi spele cel ce s-a scăldat."

R3: Ce la-ndemână-Ți este apa!
Te-apleci peste greşeala mea,
Și-mi iei cu simplitate talpa,
Spălând tot praful de pe ea.

4. Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ţii seama de greşeli,
Îmi umplu faţa de ruşine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.

R4: Tu ştii că din al vieţii umblet,
La Tine-am să mă-ntorc murdar.
"Nu e nimic!" Îmi spui cu zâmbet:
"Bine că vii la Mine iar!".

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 216.
Autor text: Tatiana Topciu.