1. În adânca rugăciunii părtăşie,
Ne-ntrerupt fiind cu Tatăl cel de Sus,
Cu căldură, cu credinţă, cu tărie,
Ca El ne-a-nvăţat să ne rugăm, Isus.
De la iesle pân-Ia cruce, luminoasă
A fost viaţa care-n lume El a dus,
Dezbrăcaţi de viaţa lumii păcătoasă,
Astfel ne-a-nvăţat ca să trăim, Isus.

2. Când plecat pân-la picioarele vânzării,
Măreţia Lui cerească Şi-a supus,
Cu răbdarea adâncimilor iertării,
Ca El ne-a-nvăţat să ne smerim, Isus.
Când senin primind batjocura-njosirii,
EI privea spre bucuria făr-apus,
Strălucind de măreţia răsplătirii,
Ca El ne-a-nvăţat să suferim, Isus.

3. Când străin de-a lumii patimi şi păcate,
Apărat-a Adevărul şi L-a spus,
Cu curaj, pentru-Adevăr, pentru Dreptate,
Astfel ne-a-nvăţat ca să vorbim, lsus.
Când cu slava limpezimilor iubirii,
Pentru-ai Săi, deplina Jertfă a adus,
Neschimbaţi în Legământul înfrăţirii,
Ca El ne-a-nvăţat să ne iubim, Isus.

4. Când cu pacea misiunii împlinite,
Duhul Său în mâna Tatălui Şi-a pus,
Credincioşi sfârşind chemările primite,
Astfel ne-a-nvăţat ca să murim, Isus.
De la El şi-n viaţă, şi-n tăcuta moarte,
De-nvăţăm deplin cu sufletul supus,
Sus în cerul păcii-avea-vom pururi parte
De măreaţa slavă aşa ca şi Isus.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 196.
Autor text: Traian Dorz.