1. Trecuta vreme nimeni,
N-o poate-ntoarce iar,
Rămasu-i-a doar gustul,
Mai dulce sau amar.
S-au dus cu umbra frunzei,
Și-a verii anii dragi,
Răsufletul pe cale,
Urcând mai greu ţi-l tragi.

2. Doar faţa conştiinţei,
Pe care n-o ştiai,
Învie lângă tine,
Cu tot mai aspru grai.
Simţi inima arzându-ţi,
Amarele-amintiri,
Și-n gânduri vin atâtea,
Mustrări și-nvinuiri.

3. Din câte-au fost, nici una,
Nu poţi s-o uiţi în veac,
Mereu mai arzătoare,
Și mai adânci se fac.
Tot ce-adormise-n suflet,
Ți se trezeşte-acum,
Când până-n veşnicie,
Mai ai un pas de drum.

4. O, nimenea nu moare,
Nici n-a murit nicicând,
Spre forma cea eternă,
Ne ducem toţi pe rând.
Doar glasul Crucii strigă,
Ca vina, mai presus,
Și ca al conştiinţei,
Iertarea lui Isus.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 193.
Autor text: Traian Dorz.