1. Pe câmpiile-nsorite
Ale harului ceresc
Parfumate şi frumoase
Florile iubirii cresc.
Mâna dalbă a credinţei
Le adună-n dulce dor,
Și le-nchină toate, toate
Scumpului Mântuitor.

2. În înaltul cel albastru
- Templul harului preasfânt -
Luminoase, fericite
Și eterne taine sunt.
Dar pe aripa credinţei
Sufletul ajunge sus
Și-n lumină înţelege
Tainele pentru Isus.

3. Florile iubirii sfinte,
Tainele ce le-nţeleg,
Osteneala mea întreagă
Și-orice roduri eu culeg,
Vreau să le aduc pe toate
Mai frumos şi mai deplin,
Ardere de tot curată
Lui Isus să I-o închin.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 230.