1. Dă-mi, Doamne, bucuria curatului izvor,
Ce cântă-n orice vreme pe soare şi pe nor.
Să-mi fie limpezime adâncul ne-ncetat,
De nesecate unde mereu împrospătat.

2. Cu darnică iubire de limpezi rugăciuni,
Cu cântec şi răcoare s-astâmpăr răi şi buni.
Chiar dacă numai singur mereu o să rămân,
Cântarea mulţumirii în orice timp s-o-ngân.

3. Şi pasărea fricoasă şi cerbul călător,
Și orice vietate să simtă că-s al lor.
Văzându-mă departe să bucur pe-nsetaţi,
În unde mea să-şi afle răcoarea-nvioraţi.

4. Drumeţii să-mi cunoască demult Cărarea mea,
Grăbind cu bucurie, să vină şi să bea.
Şi toţi prinzând putere şi-odihnă-n drumul greu,
Întreagă mulţumirea s-o dea lui Dumnezeu.

I: Cântarile Harului, volumul 2, cântarea 165.
Autor text: Traian Dorz