1. Odată la fântână stând,
Isus I-a zis femeii, blând:
/: Oricine-această apă bea,
Curând din nou va înseta! :/

2. Dar apa care-o voi da Eu,
Alină sufletul mereu,
/: Izvoare vii in el se fac,
Și nu mai însetează-n veac! :/

3. Isuse, timp îndelungat
Și eu din plin m-am adăpat,
/: Bând din al Iumii-amar izvor
Cu suflet tot mai ars de dor. :/

4. Dar setea nu mi-am potolit,
Ci-am fost mereu mai chinuit;
/: Când însă Apa Ta mi-ai dat,
Adâncul tot mi-a săturat! :/

5. De-atuncea ani şi ani s-au dus
Dar n-am mai însetat Isus,
/: Căci harul Apei Tale vii,
M-a-ndestulat pe veșnicii! :/

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 298.
Autor text: Traian Dorz.