1. Ce-adânc mă mângâi Tu Părinte,
Când noaptea îmi îndrept spre Tine,
Fiorul inimii fierbinte,
De unda lacrimilor line!
Ce-adânc mă mângâi Tu când zorii,
zâmbesc pe-a zilei albă faţă,
când noul har îmi dă fiorii,
curaţi ai dragostei de viaţă!

2. Ce-adânc mă mângâi Tu când seara
Cu genele înrourate,
Îşi pleacă fruntea lin povara,
Pe mâinile împreunate!
Ce-adânc mă mângâi Tu oriunde
Și orişicând mă-ndrept spre Tine,
Căci viaţa-ntreagă mi-o pătrunde
Fiorii liniștii divine.

3. Ce-adânc mă mângâi Tu când toate,
Cărările îmi par închise,
Și-n clipa următoare poate,
Văd zarea luminându-mi-se!
Ce-adânc mă mângâi Tu oriunde
Și orişicând mă-ndrept spre Tine,
Căci viaţa-ntreagă mi-o pătrunde
Fiorii liniștii divine.

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 287.
Autor Text: Traian Dorz.