1. La frângerea pâinii Cuvântului sfânt,
lsuse Te-arăţi totdeauna,
Și sufletul strânge în cort de pământ
Lumină şi har şi-adevăr neînfrânt,
Din Cerul de taine într-una!

2. Din frângerea pâinii Cuvântului viu
Primesc şi-mi păstrez viaţa nouă,
Ea-mi ţine tăria pe-al lumii pustiu
Și dorul mi-I creşte spre Tine să viu,
Cu genele pline de rouă!

3. Vreau frângerea pâinii s-o fac necurmat
În Templul iubirii aprinse,
S-o pot împărţi mai divin, mai curat,
La toţi cei flămânzi după harul bogat,
Cu mâiniIe-n rugă întinse!

4. La frângerea pâinii Cuvântului Sfânt
lsuse Te-arăţi tuturora,
Ea-i uşă şi scară şi aripi şi-avânt,
Spre Cerul preasfântulul Tău Legământ
De unde-i privesc aurora!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 230.
”Pe când ședea cu ei la masă, a luat pâinea, și după ce rostit binecuvântarea, a frânt-o, și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut... ” Luca 24:30-31.