1. De-ai străbate-n lung şi-n lat
Marea şi pământul,
De cu zori până-n serat
Alergând ca vântul,
N-ai să afli niciodat'
Porci zidind cetate,
Nici pe cel strâmb şi-ntinat,
Făptuind dreptate

2. N-ai să afli lup păstor,
Nici pod peste mare,
Nici pe cel Iinguşitor,
Sfânt pe-a sa cărare!
Nici făţarnicul trăind
Lepădat de sine,
Într-o lume ce-i aprind
Patimile-i pline.

3. Nici pe omul cel firesc
Pătrunzând în taina
Adevărului ceresc,
Și să-i poarte haina.
N-ai să-l vezi pe cel răpus
De pământ şi lume,
să-L iubească pe Isus
Și preasfântu-l Nume! ...

4. De-ai străbate-n lung şi-n lat
Și pământ şi mare,
N-ai să-l vezi pe cel bogat,
În sfânta Lucrare.
Căci acel înlănţuit
De-a morţii robie,
Niciodată nu-i primit,
În Lucrarea vie!

5. Domnul nu-şi dă turma Lui
Cea din veac iubită
Niciodată lupului,
Spre a fi păzită.
Şi nici haru-I sfinţitor
El nu şi-L împarte,
Șarpelui otrăvitor,
Purtător de moarte!

6. Ci El dă desăvârşit,
Mântuire-aleasă,
Celui care-a părăsit,
Calea păcătoasă!
Celui ce-a primit deplin,
Viaţă şi iertare,
Îi dă harul Lui divin,
Pentru-a Sa Lucrare!

7. Prin credinţ-a fost adus
Și prin haru-l mare,
Miel în Turma lui Isus,
Dintre morţi şi fiare.
Şi pe urma Lui călcând,
Cu nădejde vie,
Poate ca să-I fie-oricând
Sfântă mărturie!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 209.