1. Pacea și iubirea s-au luat din lume,
Urmele lor sfinte peste tot s-au şters,
Căci nisipul mării fărdelegii-n spume,
'Coperit-a drumul pe-unde ele-au mers!

R1: Groază şi-ntuneric astăzi stăpâneşte
Faţa-ntunecat-a-ntregului pământ,
Suspinând aşteaptă firea şi tânjeşte,
Dup-al mântuirii Nou Aşezământ!

2. Norii grei de ură tot mai mult s-adună
Ploaia să şi-o verse peste fiii ei,
Tremură văzduhul, fulgeră şi tună,
Și tresaltă vesel, demonii mișei! ...

R2: Pacea şi iubirea pururi se sărută,
Doar în locu-n care e Stăpân Hristos
Fericită-i viaţa ce-ascultând tăcută,
Rupe legătura cu lumea de jos!

3. Şi se 'nalţă-n cerul păcii şi iubirii
Pe-a credinţei cale dată de Isus,
Chiar în cort de humă, haina mântuirii,
O-mbracă-n lumina slăvilor de Sus!

R3: Vino, Doamne, vino! Ca s-aduci cu Tine,
Pacea şi iubirea şi-al nădejdii har,
Pe pământul care tremură-n suspine,
Frământat de chinuri şi de plâns amar!

4. Şi-adu Sărbătoarea stăpânirii Tale,
Peste lumea care s-a zbătut în rău,
Pacea Ta să-i fie luminoasă cale,
Slavă-n veci să cânte, doar Numelui Tău!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 204.