1. Pe un pământ de nobili, respins şi îndepărtat;
Se întoarce fără veste un fiu de împărat!
Se întoarce cu durere, cu lacrimi şi suspin;
Şi se întreabă întruna: “Nu-i prea târziu să vin?”

R: Primeşte-mă, o, Tată, e adevărat: am greşit;
Primeşte-mă la Tine, de lume m-am scârbit!
Primeşte-mă, o, Tată, e adevărat: am greşit;
Dar azi mă întorc la Tine, o, Domnul meu iubit!

2. Priveşte lung în zare și vede un palat...
Se întreabă în remuşcare: “De ce n-am ascultat?
De ce am plecat de acasă, când totul era al meu?
De ce-am uitat că Tată îmi este Dumnezeu?”

3. Şi cum stătea pe gânduri, acest fiu nu vedea,
Că Tatăl său, în poartă, cu drag îl aştepta!
Doar când şi-a rupt privirea de tot ce era jos…
A îmbrăcat cu slavă un alt veşmânt frumos!