1. Pe un pământ de nobili,
respins şi îndepărtat;
Se întoarce fără veste
un fiu de împărat!
Se întoarce cu durere,
cu lacrimi şi suspin;
Şi se întreabă întruna:
“Nu-i prea târziu să vin?”

R: Primeşte-mă, o, Tată,
e adevărat: am greşit;
Primeşte-mă la Tine,
de lume m-am scârbit!
Primeşte-mă, o, Tată,
e adevărat: am greşit;
Dar azi mă întorc la Tine,
o, Domnul meu iubit!

2. Priveşte lung în zare
și vede un palat...
Se întreabă în remuşcare:
“De ce n-am ascultat?
De ce am plecat de acasă,
când totul era al meu?
De ce-am uitat că Tată
îmi este Dumnezeu?”

3. Şi cum stătea pe gânduri,
acest fiu nu vedea,
Că Tatăl său, în poartă,
cu drag îl aştepta!
Doar când şi-a rupt privirea
de tot ce era jos…
A îmbrăcat cu slavă
un alt veşmânt frumos!