1. Ca cerbul după ape în caldele amiezi…
De-a Tale dulci izvoare Isuse: însetez!
Cum cel sfârșit tânjește, după al odihnei miez;
De pacea Ta curată Isuse: însetez!

R: Cu Duhul în rugăciune când pe genunchi eu stau;
Cu inima întreagă numai pe Tin' Te vreau!
Cu Duhul în rugăciune când pe genunchi veghez;
Cu inima întreagă de Tine însetez!

2. Când fruntea însângerată pe cruce mi-o așez;
Cu dor, cu foc, cu lacrimi de Tine însetez!
Cu cât mai mult prin locuri străine înserez,
Tot mai profund Isuse: de Tine însetez!

3. Iar azi când sunt mai grele a lutului obezi…
Ca lanul ars de ploaie, de Tine însetez!
Doar când voi fi în odihna iubirii în care crez;
Voi ști că am izvorul să nu mai însetez!