1. De pe-un pământ de nobili,
Respins şi depărtat,
Se-ntoarce fără veste
Un fiu de Împărat.
Se-ntoarce cu durere,
Cu lacrimi şi suspin
Şi se-ntreabă întruna:
“Nu-i prea târziu să vin?”

R: Primeşte-mă, o, Tată,
E adevărat, am greşit.
Primeşte-mă la Tine,
De lume m-am scârbit!
Primeşte-mă, o, Tată,
E adevărat. am greşit.
Dar azi mă-ntorc la Tine,
O, Domnul meu iubit!

2. Priveşte lung în zare
Şi vede un palat...
Se întreabă-n remuşcare:
“De ce n-am ascultat?
De ce am plecat de-acasă
Când tot era al meu?
De ce-am uitat că Tată
Îmi este Dumnezeu?”

3. Şi cum stătea pe gânduri,
Acest fiu nu vedea
Că Tatăl său, în poartă,
Cu drag îl aştepta.
Doar când şi-a rupt privirea
De tot ce era jos
A îmbrăcat cu slavă
Un alt veştmânt frumos.