1. Fă-mi cântecul un foc aprins,
Din Adevărul veşnic,
Să ardă-n Templul Tău nestins,
Ca jertfă şi ca sfeşnic!
Puterea lui să facă scrum,
Lucrarea rătăcirii,
Împrăştiind pe-al vieţii drum,
Mireasma mântuirii!

2. Fă-mi cântecul o spadă grea,
Cuvântul Tău să-l poarte,
Să-mpartă biruinţa Ta,
Prin lumea cea de moarte;
Să taie-adânc orice păcat,
Și orice rătăcire,
Croind un drum mai luminat,
Spre har și mântuire!

3. Fă-mi cântecu-nţelept năier,
Pe marea suferinţei,
Să poarte-n orice timp spre Cer
Corabia credinţei!
Şi s-o păzească liniştit,
De stânca rătăcirii,
Înaintând desăvârşit,
Spre Țărmul mântuirii!

4. Fă-mi cântecul, spre slava Ta,
Să sune tot mai tare,
Mai plin să poată arăta,
Iubirea-Ți arzătoare.
Şi armonia lui de har,
S-atragă pe oricine,
Din noaptea chinului amar,
Isuse Iângă Tine!

I: Cântările Harului - volumul 1, cântarea 195.