1. În temple zidite de mâini omenești,
Tu, Doamne, nu stai niciodată,
/: Căci Duh şi Lumină şi Dragoste eşti,
Și Dragostea-i templul ce Tu-l locuieşti
Când ea se păstrează curată! :/

2. În inima-n care credinţa-i veşmânt,
Și-n sângele Tău curăţită,
/: Tu vii cu iubire, Stăpâne Preasfânt
E singurul templu dorit pe pământ,
De inima Ta fericită! :/

3. Atunci când iubirea adună cu dor
Copiii luminii divine,
/: Cobori cu grăbire în mijlocul lor,
Căci Tu le eşti Templu şi Har sfinţitor,
Și Templu sunt ei pentru Tine! :/

4. Credinţa şi pacea şi-al dragostei jar,
Și viaţa în Duh şi-n lumină,
/: Sunt toate lucrări izvorâte din har,
Sunt Templu-Adevărului, fără hotar
Umplut cu Fiinţa-Ți Divină! :/

5. Aici, în Lucrările Tale mereu,
Tu stai şi-Ți găseşti desfătare,
/: În ele să stau pe deplin vreau și eu
Căci ele sunt Templul adâncului meu
În care Ți-aduc închinare! :/

I: Cântările Harului - volumul 1, cântarea 178.