1. Mi-e dor de căminul iubirii,
De feţe-n lumină scăldate,
De sfântul fior al primirii,
De scumpele inimi curate!
- Mi-e dor de căminul iubirii,
Cât limba să spună nu poate.

2. Mi-e dor de sfârşitul durerii,
De harul ce dă alinare,
E-aproape hotarul puterii
Ce-mi ţine viaţa-n răbdare.
- Mi-e dor de sfârşitul durerii,
Și dorul se face mai mare.

3. Mi-e dor de triumful luminii,
În noaptea aceasta de groază,
Cu ură se luptă străinii,
Zdrobit adevărul să-l vază.
- Mi-e dor de triumful luminii,
Adâncu-mi de el însetează!

4. Mi-e dor de odihna cea sfântă,
Că-s prea obosit în furtună,
Să nu-mi cadă inima-nfrântă,
Când greul în juru-mi se-adună.
- Mi-e dor de odihna cea sfântă,
De mâna ei moale și bună.

5. Mi-e dor, o, Isuse de Tine,
De scumpa şi dulcea Ta Țară,
O, vino, mă ia şi pe mine,
Din lumea aceasta amară.
Și du-mă acolo Ia Tine,
În veşnica Ta Primăvară.

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 154