1. De nu știi urî păcatul
Și urmările-i amare,
Niciodată tu pe Domnul
Să-L iubești nu-i fi în stare.
N-ai să poți iubi lumina,
Nici cărarea ei curată,
Când trăiești în întuneric,
Când ai inima-ntinată!

2. De nu știi urî minciuna,
De-o asculți, de-o bagi în seamă,
Nu ți-e tată Adevărul,
NIci iubirea nu ți-e mamă.
N-ai să poți să-nveți vreodată
Ce e drept și ce-i sfințire,
Când Cuvântul Cărții sfinte
Tu îl calci cu bună știre!

3. De nu știi urî la vreme
Rătăcirea care vine,
Ea-și înfinge-a ei săgeată,
Otrăvindu-te pe tine!
Și sub jarul ei oriunde
Tu vei geme și vei plânge,
Căci în inimi bucuria
Adevărul doar o strânge!

4. Daca nu urăști în totul
Lumea cu-al ei fel viață,
Și nu fugi de-a ei cărare
Care-ți stă mereu în față,
Tu nu poți intra-n cetatea
Veșnic-a neprihănirii,
Pregătită-n Cerul slavei
Pentru fiii mântuirii!

5. De n-ai inima deschisă
Pentru a primi iubirea,
Care-a pregătit-o Domnul
Ca să-ți schimbe toată firea,
Tu nu vei putea-nțelege
Rostul vieții de credință,
Nici ce-i rău și nici ce-i bine
Ca să-l știi, nu-i cu putință!

6. Numai când urăști fierbinte,
A vrăjmașului lucrare,
Vei cunoaște Adevărul,
Vei iubi cu-nflăcărare...
- Cercetează-ți zilnic viața,
Învățând deplin iubirea,
Căci cu cât iubești pe Domnul,
Vei urî nelegiurea! ...

7. Doamne-nvață-mă pe mine,
- Prin Cuvântul Cărții Tale -
Să urăsc calea minciunii,
Să iubesc a vieții cale.
Și cu inima-nfocată,
Trăind zilnic în sfințire,
Să fiu pururea ca Tine,
Și în ură și-n sfințire!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 142