1. De-ai învăţat să cânţi iubirea,
Aici, în veacul prihănit;
O vei cânta şi-n veşnicie,
Mai plin şi mai desăvârşit!
Mai acordată în lumină,
A vieţii harfă-atunci ţi-o fi;
Și mai fierbinte armonia,
În corzile-i va străluci!

2. De-ai cântat să 'nalţi iubirea,
Acum, în lumea celui rău,
Mai mult va străluci dincolo,
Cununa ei pe capul tău!
Mai înţeleasă-i va fi taina,
Și chipu-i alb - veşmânt de nea;
Și mai frumoasă fi-va-n totul,
Când fără văl o vei vedea!

3. De-ai ostenit să-mparţi iubirea,
Aici, în lumea de dureri;
O vei primi-nmiit în Țara,
Nemaisfârşitei primăveri.
Căci tot ce-ai dat pentru iubire,
E foc preasfânt ce te-a aprins;
Topit vei fi pe veşnicie,
În firea ei de necuprins!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 310.
Autor text: Traian Dorz.