1. Cum poţi, cum poţi să stai aşa nepăsător,
Când împrejur-s-atâţia păcătoşi ce mor,
Când nimenea nu Ie-a mărturisit deschis,
De mântuirea sfântă ce li s-a trimis?
Când gem sub greaua lor povară de păcat,
Când zac într-un abis aşa de-ntunecat.
Când sângeră atât de-adânc Iăuntrul lor,
Cum poţi, cum poţi să stai aşa nepăsător?

2. Cum poţi, cum poţi să treci pe drum nepăsător,
Pe lângă cei căzuţi, ce-şi plâng durerea lor?
Ce inimă de piatră-ţi stă ascunsă-n piept,
De nu mai simţi arsura strigătului drept?
Când vin şi untdelemn tu porţi - căci ți s-a dat,
Ca-n răni adânci să fie din belşug turnat.
Când ştii că este azi nevoie de-ajutor,
Cum poţi, cum poţi să treci pe drum nepăsător?

3. Nu te gândeşti că vine Cel ce-o judeca,
Când pentru toate, tu, socoată grea vei da,
Când tot ce-i scris va fi curând, curând plinit,
Când al iertării har atunci va fi sfârşit?
Trezeşte-te acum, când încă te mai poţi,
Nu-ţi îngropa-n pământ talantul care-l porţi.
Când împrejur tu vezi nevoie de-ajutor,
Nu fi, nu fi, nu fi aşa nepăsător!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 344.