1. Peste hotaru-nsămânţat,
Cu grâul ca lumina.
Ți s-a 'nmulţit nemăsurat,
De dureros neghina.
Cândva strigam şi eu cerând,
S-o smulgi, să nu mai fie,
Nu-nţelegeam ce tainic gând
Sfârşitu-l întârzie.

2. Dar azi l-aş vrea mai amânat,
Căci cine ştie câtă
Se va preface-n grâu curat,
Din neghină urâtă.
O, ce neghină-au fost atâţi,
Din ce-i azi grâu şi pâine! ...
Din ce-i neghină-acuma câţi,
La fel vor fi grâu mâine.

3. Chiar eu ce neghină eram,
Ruşinea holdei sfinte.
Tu m-ai răbdat, dar ce făceam,
De m-ai fi smuls 'nainte?
Fă secerişu’nspăimântat,
O, Doamne, să nu vină,
Pân-se va face grâu curat,
Tot ce-i acum neghină.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 347.
Autor text: Traian Dorz.